„Visez ca Steaua să rateze Liga și eu să înscriu contra ei”. A fost erou în primul meci, dar Becali l-a mazilit. Ce s-a ales de el

  • Publicat:
  • Actualizat:

Klemi Saban, fostul fundaș dreapta al Stelei, e aproape de retragerea din fotbal. Apărătorul nu a prins în acest sezon vreun meci pentru formația sa, Hapoel Acre (prima ligă din Israel), și, la 34 de ani, se gândește să agațe ghetele în cui.

După un sezon aproape de perfecțiune la Hapoel Beer Sheeva, în urmă cu doi ani, Klemi Saban a mers din postura de mare vedetă la Hapoel Acre, club cu ambiții mari la acea vreme. Doar că nu a reușit niciodată să confirme încrederea acordată, bifând 11 meciuri în toate competițiile.

Acum, Hapoel Acre este la un pas de retrogradare, iar șefii au anunțat deja că vor reduce semnificativ investițiile din iarnă. Fotbaliștii cu salarii mari vor fi puși pe liber – printre ei și Saban -, dar fostul stelist oricum se gândea să pună capăt carierei de fotbalist profesionist.

0 minute a jucat în acest sezon Klemi Saban pentru Hapoel Acre

A impresionat la primul meci la Steaua

Venirea lui Saban în Ghencea s-a produs în 2006, iar suporterii au crezut că oficialii au dat marea lovitură, israelianul impresionând la debut, contra lui ND Gorica, în preliminariile Champions League, când a și marcat. Din păcate pentru roș-albaștri, acela a fost momentul de glorie al apărătorului, care apoi a dezamăgit crunt, reușind să mai bifeze doar 7 partide pentru campioană.

Inevitabil pentru cei care nu dădeau randamentul scontat la Steaua în acea vreme, a venit exilul la echipa secundă, apoi „mazilirea”, dictată de la Palat. Aventura apărătorului în Liga 1 s-a terminat, așadar, după doar un sezon, dar frustrările acumulate l-au marcat pe Saban. La câteva sezoane distanță, pe când Steaua spera la titlu și la calificarea în Ligă, iar fundașul prinsese un contract la Maccabi Tel Aviv, cea mai mare dorință a acestuia era să se răzbune.

La Steaua sunt oameni buni, cu excepția patronului și a gurii sale mari. Dar eu nu-i dădeam atenție, pentru ca nu e cea mai stabilă persoană din lume. În visele mele, Steaua ratează grupele Ligii și cade în Cupa UEFA, unde joacă împotriva noastră și eu înscriu impotriva Stelei„, spunea în urmă cu aproape 4 ani israelianul.

A evoluat constant în Israel

Plecarea de la Steaua a fost considerată de mulți un pas înapoi, dar Saban a găsit puterea să se impună în campionatul din țara sa natală, care începuse să se dezvolte tot mai tare. Maccabi Netanya, Maccabi Tel Aviv și Hapoel Be’er Sheva au beneficiat de serviciile fundașului, care, grație evoluțiilor bune, a adunat și 25 de prezențe pentru Israel.

Acum, ajuns la aproape 34 de ani, Saban nu mai reușește să impresioneze și momentul în care va agăța ghetele în cui pare mai aproape ca niciodată.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Anunţul radical făcut de Leonard Doroftei, la 5 ani după ce a plecat din România: Aveam nevoie de un şoc!
Anunţul radical făcut de Leonard Doroftei, la 5 ani după ce a plecat din România: Aveam nevoie de un şoc!
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Rămas bun, maestre! A murit marele actor. Și-a luat adio
Rămas bun, maestre! A murit marele actor. Și-a luat adio
"Te iubesc, îngerul meu". Mesajul cutremurător al mamei Ioanei Beatrice, tânăra ucisă de proprietarul magazinului în care muncea. Familia fetei…
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi…
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
De unde se ridică permisul suspendat? Acte necesare pentru redobândirea carnetului auto
De unde se ridică permisul suspendat? Acte necesare pentru redobândirea carnetului auto
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×